Grande Espana, Grande Aragones

Spania a fost in ultima jumatate de secol Cenusareasa fotbalului mondial. Toata lumea stia de ce e in stare dar niciodata nu a reusit sa straluceasca in adevaratul sens al cuvantului. Mereu a avut jucatori extraordinari, sclipitori chiar pe alocuri dar niciodata nu a avut rezultate extraordinare. Explicatii de genul: oboseala adunata de jucatori titulari in cel mai bun campionat din lume, lipsa de concentrare, ghinion, etc. Totusi, explicatiile astea se repetau turneu final dupa turneu final, ajungand o mantra a jucatorilor si antrenorilor spanioli. Cred ca pana la urma ajunsesera sa creada si ei ca nu o sa faca nimic din nou, so why bother? Se pare ca nasa cea buna a spaniolilor s-a intruchipat in Luis Aragones, o nasa atipica, antipatica dar curajoasa ca orice nasa buna. A avut curajul sa il tina pe banca pe Cesc Fabregas pentru ca stia ca o echipa nu se intretine cu nume ci cu determinare. O nasa care in sfarsit i-a disciplinat pe baietii sai aratandu-le cat de frumos poate fi un joc bine gandit dar condimentat de talentul lor tehnic. O nasa care si-a aparat baietii in orice situatie, chiar si atunci cand ziaristii italieni i-au pus o intrebare incomoda pentru orice antrenor, cea legata de indisciplina fotbalistilor sai in afara terenului de joc. Spania a jucat frumos pe tot parcursul turneului final asa ca merita din plin sa castige aseara dar meritul acestui titlu este in mare masura mosuletului carcotas care si-a tinut baietii aproape si aseara a ridicat trofeul european pentru a doua oara in istoria Spaniei. Ziarele ar trebui sa titreze ca aseara Spania a avut 2 regi la Viena: Luis Aragones si Juan Carlos.