Dupa o saptamana in care am fost netless, acum abuzez de el. Si din pacate l-am folosit ca sa clarific o situatie. Stiu ca poate parea o metoda destul de impersonala si total distorsionanta de a vedea lucrurile, dar cred ca in cazul meu chiar a ajutat. Am reusit sa zicem exact ceea ce gandeam fara sa mai fim intrerupti de orice altceva. Primul meu impuls a fost sa zic fara sa fim intrerupti de viata. Si cred ca totusi am avut dreptate. Uneori viata ne impiedica sa zicem exact ce avem pe suflet. Ne pierdem in valtoarea micilor probleme, a comoditatii, a sentimentului de stanjeneala si chiar teama sa ii zici unei persoane adevarul despre ceea ce crezi cu adevarat despre ea. Uneori mi se pare ca lumea in care traim ne suprima gandirea, nu ne mai lasa sa gandim - nu mai avem timp sa gandim, sa schimbam ceva, sa fim noi insine. De aceea mi se pare ca atunci cand mi se zice despre o persoana ca este foarte pragmatica sau realista deja ma gandesc la cineva care a renuntat sa mai isi treaca gandurile prin filtrul sentimentelor.
Anyway, am reusit sa zis ce aveam pe inima dupa ce l-am ascultat. L-am ascultat, dandu-mi seama cat de gresita este perceptia lui fata de mine. Dar am avut rabdare si n-am ripostat. Am asteptat sa termine el. Din pacate, a terminat apoteotic : "eu acum nu ma gandesc decat ca...o sa ai o reactie care e pe cat de normala pe atat de comuna...si in neconcordanta cu mine". Din nou, cat de putin ma cunosti... Si i-am spus tot ce am crezut eu ca trebuia sa stie... Credeam ca o sa ma simt altfel(adica trista) cand o sa se lamureasca tot, dar nu... chiar ma simt foarte bine, usurata ca am lamurit problema. Sper sa inteleaga cat de putin ma cunoste si sa aiba curiozitatea macar sa incerce sa ma cunoasca. Asta o sa o vedem in timp.